editorial

Guvern nou! Visteria goala! Economia Romaniei, încotro?

Mugur Istode

După ce executivul lui Boc a făcut poc, iată că nici guvernul MRU n-a ţinut prea mult. După 78 de zile de implicare în adâncurile metafizico-dialectice ale guvernării României, după ce am aflat de la televizor că există oameni culţi, extraordinar de inteligenţi, dar care nu spun nimic când vorbesc, am rămas într-o zi de vineri şi fără MRU şi ai lui.

Despre cote progresive si impozitarea averilor mari

O să scriu astăzi despre două din ideile care au revenit în actualitate recent.

Gabriel Biris, Avocat – SCPA Biris Goran

Prima dintre ele, reintroducerea cotelor progresive, a fost anunţată – aşa cum era normal, de noul guvern USL. Măsura nu este de natură să-i îngrijoreze pe cei cu venituri peste medie, cel puţin pentru moment: cotele anunţate sunt 8/12/16%, ceea ce înseamnă de fapt o reducere uşoară a fiscalităţii, mai ales dacă se păstrează actualul sistem de deduceri.

Despre actualitatea lui Caragiale

Varujan Vosganian

Dintr-un anumit punct de vedere, nu ar trebui să ne mire actualitatea lui Caragiale. Tot astfel, am putea să medităm la actualitatea marilor mituri ale antichităţii – Camus vedea într-unul din ele expresia crizei de sens a societăţii contemporane – la prezenţa, printre noi, a donquijotismului, a jourdainismului ori a bovarismului. Operele marilor clasici ruşi se constituie într-un adevărat dicţionar de caractere, un adevărat Webster’s Dictionary al tipologiilor umane.

Cuvinte-cheie


Curs valutar


Valabil la: ..
Euro EUR 4.4421
Dolar american USD 3.4981
Lira sterlina GBP 5.5343
Franc Elvetian CHF 3.6997
Dolar canadian CAD 3.4376
Gram aur XAU 178.6757
Sursa: www.bnr.ro

Articole despre 'IMM'

Raport CCE privind eficacitatea Fondului de garantare pentru IMM-uri

Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) reprezintă 99 % din totalitatea întreprinderilor la nivel comunitar şi furnizează 75 de milioane de locuri de muncă în Uniunea Europeană. Principala problemă cu care se confruntă acestea rămâne accesul la credite. Potrivit Observatory of European SMEs (Observatorul IMM-urilor europene), sectorul public joacă un rol important în sprijinirea sectorului IMM-urilor, în special în furnizarea de finanţare adecvată.

Citeste

O hotarare de guvern data pe sest in aceasta vara lasa pe mana unui singur om soarta IMM-urilor

În plin sezon estival, atât pentru cei care lucrează la privat cât şi pentru funcţionarii publici, Guvernul României s-a gândit să mai elaboreze o hotărâre din ciclul „modernizării” statului. Astfel, pe 3 august s-a emis HG nr. 798/2011, care vizează „ Modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.65/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Implementarea [...]

Citeste

Afaceri

Dura lex

Economie

Megastructuri


                       

Copyright Finante si afaceri • Powered by Omni Press & Design