editorial

Guvern nou! Visteria goala! Economia Romaniei, încotro?

Mugur Istode

După ce executivul lui Boc a făcut poc, iată că nici guvernul MRU n-a ţinut prea mult. După 78 de zile de implicare în adâncurile metafizico-dialectice ale guvernării României, după ce am aflat de la televizor că există oameni culţi, extraordinar de inteligenţi, dar care nu spun nimic când vorbesc, am rămas într-o zi de vineri şi fără MRU şi ai lui.

Despre cote progresive si impozitarea averilor mari

O să scriu astăzi despre două din ideile care au revenit în actualitate recent.

Gabriel Biris, Avocat – SCPA Biris Goran

Prima dintre ele, reintroducerea cotelor progresive, a fost anunţată – aşa cum era normal, de noul guvern USL. Măsura nu este de natură să-i îngrijoreze pe cei cu venituri peste medie, cel puţin pentru moment: cotele anunţate sunt 8/12/16%, ceea ce înseamnă de fapt o reducere uşoară a fiscalităţii, mai ales dacă se păstrează actualul sistem de deduceri.

Despre actualitatea lui Caragiale

Varujan Vosganian

Dintr-un anumit punct de vedere, nu ar trebui să ne mire actualitatea lui Caragiale. Tot astfel, am putea să medităm la actualitatea marilor mituri ale antichităţii – Camus vedea într-unul din ele expresia crizei de sens a societăţii contemporane – la prezenţa, printre noi, a donquijotismului, a jourdainismului ori a bovarismului. Operele marilor clasici ruşi se constituie într-un adevărat dicţionar de caractere, un adevărat Webster’s Dictionary al tipologiilor umane.

Cuvinte-cheie


Curs valutar


Valabil la: ..
Euro EUR 4.4421
Dolar american USD 3.4981
Lira sterlina GBP 5.5343
Franc Elvetian CHF 3.6997
Dolar canadian CAD 3.4376
Gram aur XAU 178.6757
Sursa: www.bnr.ro

Vin pe bani de la UE Sectorul vitivinicol din Romania a investit 660 de milioane de euro din fonduri comunitare

Sectorul vitivinicol din România a reuşit să performeze în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor comunitare, cu cele aproape 660 de milioane de euro investite până în prezent, a declarat Emil Dumitru, consilier în cadrul Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV), la conferinţa de lansare a Salonului Internaţional de Vinuri Vinvest Timişoara.

INS: La sfarsitul anului trecut, Salariul mediu brut realizat a fost de 1.922 lei

Salariul mediu brut de bază în luna octombrie 2011 a fost de 1.719 lei pentru salariaţii care au lucrat 21 de zile, cu program complet, iar salariul mediu brut realizat s-a cifrat la 1.922 lei, conform unei anchete asupra salariilor realizate de Institutul Naţional de Statistică.

Pilonul pensiilor private are noi reglementari contabile. Mai bune!

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat modificarea şi completarea Normei nr. 14/2007 privind reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de CSSPP, au anunţat reprezentanţi ai CSSPP.

Grecia se pregăteşte de ieşirea din zona euro. Drahma apare pentru prima dată în documentele oficiale

Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) se protejează faţă de o posibilă ieşire a Greciei din zona euro prin introducerea unor clauze referitoare la drahma, moneda ţării înainte de adoptarea euro, în contractele de împrumut pentru companiile elene, potrivit cotidianului Kathimerini, citat de Mediafax.

Scade numarul firmelor care si-au suspendat activitatea

Un număr de 4.820 de firme şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2012, cu 31,83% mai puţine decât se înregistrase în perioada similară a anului trecut, când 7.070 de societăţi au luat această decizie, se arată într-o statistică recentă a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Afaceri

Dura lex

Economie

Megastructuri


                       

Copyright Finante si afaceri • Powered by Omni Press & Design